Bazar multicultural
Piaţa Sfatului din Braşov a găzduit un Bazar multicultural, la care au participat ţări de pe 5 continente. Bazarul Multicultural a fost organizat de un grup de O.N.G.-uri care are ca scop cunoaşterea culturii, tradiţiilor şi obiceiurile migranţilor şi etnicilor de pe teritoriul României.
Bazarul Multicultural a cuprins cinci continente şi a constat în expunerea unor obiecte şi produse cu origini în Brazilia, Coreea, Iordania, Palestina, Irak, Siria, Armenia, Italia, Olanda, Ungaria, Germania, precum şi România. Trecătorii au putut admira şi achiziţiona condimente, haine, accesorii, produse culinare şi obiecte de artă şi artizanat provenite din aceste ţări.
Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă şi APADAR au mai organizat multe astfel de evenimente, printre care şi expoziţii de artă şi artizanat palestinian la Palatul Copiiilor din Bucureşti; eveniment intercultural de ziua copilului organizat în 1 iunie 2014 cu copii de origine română şi arabă; un târg similar organizat în centrul Bucureştiului pe strada Lipscani cu ocazia Zilei Refugiatului, ce a avut loc în 20 iunie 2014, târg ce a durat o săptămână; alt bazar multicultural a fost organizat în perioada 8 – 10 august 2014 în Parcul Naţional din Bucureşti cu sprijinul Primăriei Sectorului 2. În toate aceste momente trecătorii au fost fascinaţi de posibilitatea vizualizării şi a cumpărării obiectelor expuse.
Partenerii acestui eveniment în Braşov au fost Primăria Municipiului Braşov, Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov şi Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi Practicilor de Succes – Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini Braşov.
sursa mytex