subscribe: Posts | Comments

Bazar multicultural

0 comments

Piaţa Sfatului din Braşov a găzduit un Bazar multicultural, la care au participat ţări de pe 5 continente. Bazarul Multicultural a fost organizat de un grup de O.N.G.-uri care are ca scop cunoaşterea culturii, tradiţiilor şi obiceiurile migranţilor şi etnicilor de pe teritoriul României.

Bazarul Multicultural a cuprins cinci continente şi a constat în expunerea unor obiecte şi produse cu origini în Brazilia, Coreea, Iordania, Palestina, Irak, Siria, Arme­nia, Italia, Olanda, Ungaria, Germania, precum şi România. Trecătorii au putut admira şi achiziţiona condimente, haine, accesorii, produse culinare şi obiecte de artă şi artizanat provenite din aceste ţări.

Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă şi APADAR au mai organizat multe astfel de evenimente, printre care şi expoziţii de artă şi artizanat palestinian la Palatul Copiiilor din Bucureşti; eveniment intercul­tural de ziua copilului organizat în 1 iunie 2014 cu copii de origine română şi arabă; un târg similar organizat în centrul Bucureştiului pe strada Lipscani cu ocazia Zilei Refugiatului, ce a avut loc în 20 iunie 2014, târg ce a durat o săptămână; alt bazar multicultural a fost organizat în perioada 8 – 10 august 2014 în Parcul Na­ţional din Bucureşti cu sprijinul Primăriei Sectorului 2. În toate aceste momente trecătorii au fost fascinaţi de posibilitatea vizualizării şi a cumpărării obiectelor expuse.

Partenerii acestui eveniment în Braşov au fost Primăria Municipiului Braşov, Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov şi Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi Practicilor de Succes – Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini Braşov.

sursa mytex

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>